Cel mai frumos eveniment din viața noastră de cuplu a fost ziua nunții, cu toată amețeala și emoțiile pe care le-am trăit atunci. Startul celui mai frumos moment din viața noastră a început cu două liniuțe afișate pe un test de sarcină. Am trecut prin stări care nu se pot descrie foarte bine în cuvinte – cel mai bine vom fi înțeleși de cei care au trecut deja prin asta, iar celor care încă n-au trecut, vă urăm să treceți cât mai curând! Primul gând e clar de fericire, dar imediat după aceea vine un sentiment de teamă… Sau cel puțin așa a fost în cazul nostru. Treci în timp peste el, când îți dai seama că totul merge bine, că ai grețuri așa cum este normal, că vrei să mănânci murături inclusiv la micul dejun ( îhh… ce vremuri :D ), că îți vine să te cerți cu toată lumea, deși lumea nu vrea să se certe cu tine :) .

După ce ai trecut prin toate stările posibile, vine și momentul în care cobori pe Pământ. Te simți normal, doar că lumea din jur te vede altfel. Și nu mă refer la aspectul fizic, ci la ceea ce radiază din fiecare femeie însărcinată. E minunat când simți o bulă mișcătoare la tine în burtă! E și mai minunat când o simte și viitorul tătic! Și dacă ar putea exista ceva mai mult decât minunat e că nouă bebe ne-a dat primul picioruș în ziua aniversării noastre! Nu că e al nostru, dar avem un bebe tare inteligent! :D :D :D

Ca să nu mă lungesc la infinit, cu toate că e primul text pe care degetele îl scriu parcă fără mine, ideea acestei postări este aceea de a împărtăși cu voi marea bucurie care a pătruns acum patru luni în viața noastră.

Vă rog să scuzați nuditatea modelului, dar aceasta este viziunea artistică a iubitului meu soț. Și dacă lui nu i se pare exagerată, sper că la fel o veți găsi si voi.

Mădă6

Share