Articole cu tag-ul fotograf nunta:
-
Jul 10
Felicia și Gabriel
6 comentarii
Am tot zis că noi avem parte de cele mai superlative cupluri
și o să mă repet ori de câte ori va fi cazul. Pe Felicia și Gabriel i-am cunoscut anul trecut, ne-am întâlnit rapid în drumul lor dintre aeroport și casă. E suficient pentru a crea o legătură? Până să o cunosc pe Felicia aș fi zis că nu, dar ea m-a facut să-mi schimb total părerea. Din cauza lui Darius, nu am putut fi prezentă la nunta lor. E un sentiment urât să vrei să faci ceva, să fii într-un anumit loc și să nu poți. Dar nu asta e ideea. Ideea e că ei îl așteptau pe Andy cu un cadou pentru maimuțelul care va să vie.
Acest gest m-a marcat, pentru că e un gest care te lasă fără cuvinte. Sunt niște oameni deosebiți, modești și de o finețe din ce în ce mai rară în zilele noastre.Țin atât de mult la intimitatea lor, încât și postarea acestor fotografii pe blog e un pas mare.
Sunt convinsă că voi toți, ai noștri privitori, îi veți primi cu inima deschisă și vă veți da seama din ceea ce v-am spus, iar mai apoi privindu-i, de frumusețea care se revarsă pe chipurile lor.Și mai am ceva de povestit.
Dacă tot m-apuc de povestit, măcar să spun până la capăt. Am primit și pachețel cu tort și alte bunătăți.
Deși acest gest ar trebui apreciat de orice om normal, nu știu dacă vă puteți imagina cum îl apreciază o gravidă.
Înzecit!!!
Încă mai poftesc și scot un oftat când îmi aduc aminte de mărturiile delicioase pe care le-au avut.
Gata, să o las mai moale cu mâncarea, că am cam deviat de la subiect.
Concluzia e una simplă. O nuntă frumoasă, pentru că a avut toate elementele necesare: doi miri îndrăgostiți, aranjamente gândite în detaliu și pline de bun gust și multă voie bună.
Știu ca există o grămadă de elemente care întregesc o nuntă, dar am preferat să fac un rezumat, pentru că, după părerea mea, acestea sunt cele mai importante.
Mulțumim!
Citeste articolul ‘Felicia și Gabriel’ »Tag-uri: andy, apa, felicia, foto, fotograf, fotograf nunta, fotografie, gabriel, lac, Logodna, mada, mioveni, model, natura, Nunta, nunti, ostafi, padure, peisaj, poze, sedinta, Sedinta foto
-
Jun 14
Oliviana și Bogdan – III – Vâlcea
8 comentarii
Și iată-ne intrând în atmosfera nunții de la Vâlcea. Nu cred ca au fost diferențe mari între cele două nunți, pentru că voia bună, fericirea, distracția, punctele esențiale ale unei nunți reușite, toate au plutit atât în atmosfera bucureșteană, cât și în cea vâlceană.
O singură obiecție am putea avea, una legată de vreme. Din păcate (din punctul de vedere al realizării fotografiilor, pentru că sigur mirilor nu le va aduce altceva decât belșug în toate
), a fost o zi ploioasă și lipsită de lumină delicioasă.
Spun din păcate, pentru ca Vâlcea e poate cel mai frumos județ al României (și spun “poate” deși sunt convinsă că așa este
). Locații pentru fotografii erau cu nemiluita, dar așa a fost să fie. Ideea e să fii pregătit indiferent de situație și s-o scoți la capăt.Așadar, după lungi așteptări (ne cerem scuze pe această cale tuturor celor care ați așteptat fotografiile și tuturor celor care încă mai așteptați; o să vă dăm cauza așteptării, după ce-o să iasă, să-i trageți o muștruluială pe măsură
), putem să-i mai privim încă o dată pe acești miri minunați!

Citeste articolul ‘Oliviana și Bogdan – III – Vâlcea’ »Tag-uri: andy, bogdan, foto, fotograf, fotograf nunta, fotografie, mada, model, natura, Nunta, nunti, oliviana, ostafi, poze, sedinta, Sedinta foto
Categorii: Nunta
-
Jun 7
Ostafi pe fotografiadenunta.ro
3 comentarii
Un fel de interviu… N-am vrea să sune prea pretențios termenul de “interviu”. Îl găsiți pe site-ul fotografiadenunta.ro, al colegilor de la imagia. Este un proiect al mai multor fotografi români, care încearcă prin articolele postate pe acest site, să faciliteze tuturor accesul la informații, atât fotografilor, cât și clienților.
Noi am răspuns cu mare drag și sinceritate maximă la toate întrebările adresate. Vă invităm, pe cei care doriți să ne cunoașteți un pic mai bine, să lecturați câteva rânduri despre noi și munca noastră, rânduri pe care le găsiți aici. Acum are toată lumea ocazia să-și facă o idee în legătură cu munca depusă și care nu se vede, dar care stă în spatele fotografiilor de nuntă.
Dacă tot vă faceți timp pentru lectură, citiți și articolul de la bySergio “Priorități în investiția de nuntă”. Merită! Poate, în viitorul apropiat nu vom mai auzi de mirese care dau de la 3000 de euro în sus pe o rochie, dar care, când e vorba de prețuit amintirea întipărită în fotografii sau filmare încearcă să negocieze și 50 de euro. Trebuie explicat pe limba tuturor: vrei calitate, plătești calitate. Poți să-ți iei rochie de mii de euro sau rochie de câteva sute de pe Lipscani. La fel, poți să-ți iei pachet foto-video la 300 de euro sau poți să-ți iei un fotograf profesionist. Haideți să nu ne transformăm în turci, cu toate că după atâtea tentative de cotropire probabil au reușit să ne contagieze cu modul lor de a negocia orice. Să respectăm munca fiecăruia și să acceptăm o realitate: ieftin și bun nu există!
Citeste articolul ‘Ostafi pe fotografiadenunta.ro’ »
Tag-uri: andy, bysergio, foto, foto-video, fotograf, fotograf nunta, fotograf profesionist, fotografia, fotografiadenunta, fotografie, Fotografie familie, imagia, interviu, lipscani, Logodna, mada, model, Nunta, nunti, ostafi, poze, sedinta, Sedinta foto, SlideShow, Trash the dress, turci
Categorii: Diverse
-
Jun 2
Oliviana și Bogdan – SlideShow
8 comentarii
Revenim după o mai lungă pauză și cu slide-ul celui mai zâmbăreț cuplu
format din Oliviana și Bogdan, bineînțeles. Despre ei am mai spus că sunt frumoși, minunați și poate cel mai important sunt doi oameni de care te atașezi imediat. Ăsta e norocul nostru!
Aș putea să scriu încă multe rânduri în care să vă povestesc despre ei, dar sunt convinsă că imaginea e mai grăitoare decât cuvântul. Slide-ul acesta este unul mai special, urmează să vă dați singuri seama de ce.
Un mic indiciu: atenție la machiaj și mai apoi, la dans.
Deja am spus prea mult.
Mulțumiri colaboratorului Bogdan pentru frumoasa melodie.
Îl putem declara un membru oficial al echipei noastre, pentru că a reușit să-l mulțumească pe Andy, la nunțile la care au lucrat împreună.
Și cu asta am spus tot.
Tag-uri: andy, bogdan, bucuresti, foto, fotograf, fotograf nunta, fotografie, intercontinental, mada, natura, Nunta, nunti, oliviana, ostafi, poze, sedinta, Sedinta foto, SlideShow
Categorii: SlideShow
-
May 3
Oliviana și Bogdan – II – București
6 comentarii
Revenim cu câteva imagini de la aceeași nuntă, pentru că dorim să subliniem câteva aspecte, legate de fotografia de nuntă alb-negru.
Fotografia alb-negru este câteodată mai expresivă decât aceeași fotografie color. Cert este că dintr-o fotografie color iese de multe ori o mai bună fotografie alb-negru. Poate din simplul motiv că ochii nu sunt distrași de culoare de la subiect. Există o modă în a face fotografie alb-negru, poate și din pricină că este mai ușor de realizat decât cea color. Realizarea mai facilă vine mult din faptul că nu trebuie să-ți mai bați capul cu lumina (din punctul de vedere al intensității sau al culorii acesteia), iar lumina este esențială și de multe ori greu de manevrat în fotografie. Nu generalizăm, vorbim strict de obiectul principal al activității noastre, respectiv fotografia de nuntă.
O să prezentăm în cele ce urmează un set de fotografii fără strop de culoare, dar pline de expresivitate. Acest tip de fotografie se potrivește ca o mănușă instantaneelor, important este să știm unde să ne oprim, pentru că, în final trăim într-o lume colorată și naturală, cu iarbă de un verde crud și nu fosforescent, cu oameni frumoși și fără distorsionări din cauza nefolosirii corespunzătoare a obiectivelor wide… aș mai putea continua, dar prefer să nu o fac.
Fiind primul post de acest gen, așteptăm păreri, ca de obicei .
Mai multe fotografii găsiți pe pagina noastră de Facebook.
Citeste articolul ‘Oliviana și Bogdan – II – București’ »Tag-uri: alb negru, andy, black white, bogdan, bucuresti, bw, facebook, foto, fotograf, fotograf nunta, fotografie, fotojurnalism, intercontinental, mada, Nunta, nunti, oliviana, ostafi, poze, sedinta, Sedinta foto
Categorii: Nunta