Mar 25

A doua burtă :)

7 comentarii

Nu știu cum reacționează alți oameni atunci când e vorba de copii, dar pot să vă povestesc despre experiența personală. Prima noastră burtică s-a concretizat în apariția pe lume a unui băiețel perfect, Darius. Sarcina a fost una așteptată, dificilă, dar important a fost rezultatul și anume apariția unui suflet inocent printre noi. Primele săptămâni, poate chiar luni, au fost grele pentru toată lumea, pentru că nu-i chiar cel mai ușor lucru din lume să fii părinte. Însă odată cu trecerea timpului, a devenit cel mai frumos lucru posibil pe care ni-l puteam imagina, acesta de a fi părinte. Și cu cât trec mai multe luni, care se transformă apoi în ani, vezi cum se dezvoltă ghindocul și cum devine omuleț. Satisfacția pe care ți-o poate oferi un copil e nemărginită și nu poate fi descrisă în cuvinte. De dragoste nu vă mai povestesc.

În urmă cu aproape 8 luni ne-a surprins vestea că aș fi însărcinată din nou. Da, ne-a surprins destul de puternic. Nu ne propusesem asta, nu credeam că suntem pregătiți pentru al doilea copil, deși ni l-am fi dorit undeva în viitor. Dar lucrurile cele mai bune din viață așa apar, pe neașteptate. Și uite-ne acum, cu a doua burtică, pe care o prezentăm și aici, pe blog.

Suntem fericiți că suntem sănătoși. Suntem fericiți că avem alături de noi oameni minunați, atât în familie cât și în prieteni. Suntem fericiți că nu trebuie să mergem la serviciu și facem doar ceea ce ne place. Suntem cei mai fericiți că în curând va intra în viața noastră o melcușoară. :)

Cititorii mai vechi știu că eu încurajez pe toată lumea să facă măcar un copil. Mi se pare că e cel mai de preț scop al nostru în viață. Indiferent cât te afirmi profesional, nu e nimic în comparație cu afirmarea personală și implicit împlinirea sufletească. Așa că, aștept vești! :)

Notă pentru cei interesați: această fotografie este 100% reală. Nu este vorba de suprapunere de imagini, ci doar de mai multă muncă “pe teren”. :) A fost o fotografie realizată cu efort, atât din partea fotografului, cât și a modelului, de aici și specificația că este o fotografie adevărată. :) Pe aceeași idee, ținem să precizăm că toate fotografiile noastre sunt reale, cu flare-urile care apar, fără efecte adăugate la procesare.

Feb 6

Georgiana și Adrian – Making of

un comentariu

Mai întâi de toate anunțăm că acesta este un clip realizat de un amator. Dacă ar fi fost realizat de un profesionist ca domnul Cristian Ivan, probabil ar fi arătat altfel. Dar cum adevărații profesioniști sunt foarte ocupați și nu au timp de a realiza astfel de clipuri, am luat inițiativa în propriile mâini. Așadar, nu veți vizualiza ceva foarte profi, dar în momentul acesta vrem doar să vă arătăm cam cum a fost acea seară în piscină. :)

Pentru cei care nu știau care este secretul din spatele fotografiilor Ostafi, în cele ce urmează va fi dezvăluit. Este vorba de un dans special, ceva gen “dansul ploii” transpus în fotografie. Dans realizat într-un mod absolut excepțional de Andy, chiar și fără muzică. ;)

Recomandăm vizualizarea în full screen.

Share

Feb 1

Georgiana și Adrian

6 comentarii

Da, e frig afară. Da, ne aducem aminte ca prin vis de zilele călduroase de vară. Da, am face și noi o baie în piscină. Cu gândurile acestea am pornit de dimineață. Pe parcurs ne-am dat seama că avem o piscină și o zi de vară, chiar dacă sunt doar sub forma unor fotografii. Sunt călduroase, nu? Mai ceva ca un vin fiert. :)

Dacă ar fi să fim complet sinceri și să spunem adevărul adevărat, cum o facem întotdeauna de altfel, noaptea în care au fost făcute fotografiile din piscină a fost una foarte friguroasă, deși era iulie. Protagoniștii au suportat cu eroism frigul și n-au lăsat să se vadă decât fericirea de a fi fotografiați împreună. Noi lucrăm cu oameni normali, dar se pare că din când în când dăm și peste actori desăvârșiți. :) Bravo, Georgi și Adi! Nu mai intrăm în detalii despre ei, pentru că sunt deja veterani ai blogului nostru. Puteți citi mai multe aici sau aici.

Încă ceva: cot la cot cu ei a dârdâit și fotograful, Andy. Ce nu face fotograful pentru fotografie? :) Trăiască tequila! :D

Oct 19

Ostafi în Ideal Mariaj – Concurs

5 comentarii

Un articol general despre nuntă și ședința foto de după, realizat de Andy Ostafi și soția. :) Partea interesantă e cuponul atașat în josul paginii. Prin completarea și trimiterea acestuia la adresa menționată, puteți câștiga o ședință foto tip trash the dress realizată de noi. Motivul pentru care postăm acest articol este în mare parte dat de faptul că vrem ca voi, perechile care ne urmăresc blogul și care poate vă doriți o astfel de ședință, să fiți informați. ;) Așa că, multă baftă!

Sep 3

Iannis, Laura și Dan

3 comentarii

O ședință foto atât de relaxantă! Cum ar fi putut să fie altfel când cei trei protagoniști sunt niste oameni extraordinari?! Despre Dan v-am mai vorbit acum ceva vreme, fără legătură cu fotografia. Este un om deosebit, care m-a făcut să mă simt într-un mare fel în momentul în care mi-a propus un interviu pe blogul său - idante.ro

Dar nu este cazul să mai vorbim despre asta. Cel mai mult aș vrea să vă povestesc despre Iannis, pentru că el este cel care m-a impresionat profund. Când vezi un copil, ai impresia că este un copil și atât. Ei bine, Ianis este un om în miniatură, dacă pot să-i spun așa. :) Este un copil foarte inteligent, iar asta se vede în fiecare lucru pe care îl face sau fiecare vorbă pe care o rostește. Mi-a plăcut în mod deosebit cum a perceput el toată agitația cauzată de această ședință. Iannis, mi-a plăcut mult de tine! ;) Recunosc că mi-a fost dor de lumina delicioasă. :) Și-a făcut și ea apariția când a auzit că-i Ianis în zonă, așa că: multe mulțumiri pentru prichindel.

Pentru noi, aceasta este perfecțiunea în viață: familia cu mai mult de doi membrii. În momentul în care ai măcar un copil, te poți declara mulțumit. Trebuie să recunoaștem că e greuț, dar ce lucruri frumoase le obținem ușor? ;)