V-am zis că anul acesta o să avem nunți una și una? V-am zis! Și uite că mare dreptate am avut. :)

Mă gândesc de unde să încep cu povestea și mi-e greu să mă hotărăsc, pentru că îmi vin în minte toate odată. Dar hai s-o luăm dintr-un capăt. Încep cu rochia: wow! Nu numai că e frumoasă, dar este specială și deosebită. Și ce-ar fi rochia fără purtător? Că de fapt de aici trebuia să încep. :) Andreea este fabuloasă și… atât. E mireasa perfectă, e tot ce ne-ar trece nouă prin minte că am vrea să fie. Și nu ne referim numai la fotografii, ci la ea ca om. Și când un om e bun, atrage în jurul lui o mulțime de oameni asemenea sufletului său, așa ca Andrei. :) Sunt tineri și energici, sunt frumoși și eleganți, iar nunta lor a fost pe măsură.

Deși toate nunțile sunt frumoase, nu toate nunțile reușesc să fie perfecte, sunt mici detalii care scapă. Poate și pentru că e avocat, s-a văzut atenția Andreei pentru detaliu. Pe rochia superbă au însoțit-o niște flori delicate, niște pantofi personalizați, bijuterii elegante și o voaletă ce te duce cu gândul undeva înapoi în timp. Mireasă superbă – checked, mire la înălțime – checked, slujba religioasă în aer liber – checked, local și aranjamente deosebite – checked, lampioane :) – checked și ar mai fi multe de spus, dar cred că e cazul să va lăsăm în compania pozelor – checked. :)